Ce este caria dentară?

December 7, 2020 scris de user0
20190408_163909.png

Cea mai frecventă patologie care apare la nivel dentar și care oferă un aspect neplăcut zâmbetului, mai ales dacă se află în zona frontală, este reprezentată de caria dentară. Caria dentară nu este o entitate care să fie ignorată, întrucât este principala cauză a căderii dinților.

Cum apare caria dentară?

În apariția cariei dentare sunt implicate bacterii care colonizează suprafața dinților, limbii, gingiilor și alte zone din cavitatea bucală. Aceste microorganisme se hrănesc cu glucidele din alimentele și băuturile pe care noi le consumăm. În urma procesului de fermentație, se elimină o cantitate mare de acizi, care încep să distrugă structura dintelui, prin procese de demineralizare. Așadar, de fiecare dată când consumăm alimente sau băuturi ce conțin zahăr (ciocolată, prăjituri, bomboane, sucuri de fructe etc.) sau amidon (pâine, paste etc.) trebuie să știm că și bacteriile din gura noastră primesc sursă de hrană și un mediu propice pentru a-și exercita efectele nocive asupra dinților noștri.

De partea opusă, există mijloacele care luptă împotriva apariției și evoluției cariei dentare. Acestea sunt: saliva cu mineralele ei (ioni de calciu și de fosfat) și fluorul, cu origine exogenă (paste de dinți, tablete cu fluor, apă potabilă etc.). Acestea pot repara smalțul, prin remineralizarea lui.

Acest proces de demineralizare – remineralizare are loc în permanență în cavitatea bucală. Apariția cariei dentare are loc în momentul în care capacitatea de apărare a fost depășită de mecanismele de distrucție.

Care sunt etapele de evoluție ale unei carii dentare?

1. Leziunea carioasă incipientă este necavitară și poartă denumirea de pată albă cretoasă. În acest stadiu, evoluția cariei poate fi stopată, fiind un proces carios reversibil. Ionii de calciu și fosfat din salivă, împreună cu ionii de fluor din pastele de dinți, pot înlocui pierderile minerale care au avut loc.

Pata albă cretoasă este dificil de observat și de aceea este nevoie de examinarea atentă a unui medic stomatolog pentru a putea fi diagnosticată. Caracterul reversibil din acest stadiu reprezintă un mare avantaj, întrucât tratarea ei nu presupune intervenții invazive. În acest moment, implementarea unei igiene corecte, reducerea consumului de carbohidrați și ședințele de fluorizare profesională efectuate în cabinetul stomatologic pot împiedica evoluția cariei dentare.

Este foarte important ca medicul stomatolog să diagnosticheze caria dentară în acest stadiu.  Acest lucru poate fi posibil doar dacă vizitele la cabinetul stomatologic au loc periodic, din 6 în 6 luni.

2. Dacă aceste măsuri nu au fost instituite sau dacă primul stadiu nu a fost diagnosticat, așa cum se întamplă frecvent în cazul cariilor interdentare, procesul de distrucție continuă și se formează cavitatea carioasă. În această etapă, procesul este ireversibil.

În funcție de dimensiunea pe care procesul carios o are, soluțiile de tratament pot să difere –  restaurări coronare directe (obturație/plombă),  restaurări coronare indirecte, cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară (inlay, onlay), etc.

3. Bacteriile din interiorul procesului carios pot avansa până la nivelul pulpei dentare (nerv) și determină infectarea și ulterior necroza acesteia (“moartea nervului”). Acest stadiu poartă denumirea de carie complicată și tratramentul ei presupune extirparea nervului și obturarea canalului radicular.

4. În unele situații, dacă nu se intervine terapeutic, bacteriile pot ajunge în oasele maxilare și pot produce complicații cu o simptomatologie destul de zgomotoasă.

Zâmbim împreună!

 

 


Răspunde

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii


dentaldim-bottom-logo-big

DENTALDiM este alegerea ta atunci când vine vorba de calitate și profesionalism.

Te asteptăm cu drag să ne vizitezi!

Copyright DENTALDiM Pro Clinica 2019. Toate drepturile rezervate.