Tratamentul respirației urât mirositoare!
Orice problemă are rezolvare! Grija că viața ta socială va fi ruinată trebuie să ia sfârșit. Iată 5 sfaturi pe care le ofer pacienților mei care se confruntă cu această problemă.
1. Igienă orală riguroasă
Una dintre cele mai importante cauze ale mirosului neplăcut al respirației este numărul mare de bacterii din cavitatea bucală, ca urmare a unei igiene orale insuficiente și/sau incorecte.
Un prim pas spre eliminarea mirosului neplăcut este instituirea unui periaj dentar corect de două ori pe zi, dimineața și seara, timp de cel puțin 2 minute. Așa cum le explic și pacienților mei, simplul periaj al dinților nu este suficient pentru a scăpa de problemă. De ce? Pentru că oricât de corectă ar fi tehnica de periaj, periuța de dinți, manuală sau electrică, nu poate ajunge în acele locuri în care ața dentară o face. Așadar, ața dentară trebuie folosită obligatoriu pentru a îndepărta placa bacteriană și resturile alimenatare din spațiile interdentare, greu accesibile.
Toată lumea vorbește despre periajul dinților și foarte puțini despre periajul limbii. Suprafața limbii este colonizată de o cantitate foarte mare de bacterii, asemănătoare celor de pe suprafața dinților. Aceasta face ca suprafața limbii să fie o sursă importantă ce generează miros neplăcut respirației. Periajul limbii nu trebuie să lipsească dacă vrei să elimini problema respirației urât mirositoare.
Pentru ca dinții și gingiile tale să fie sănătoase și respirația ta să fie mereu proaspătă, este nevoie ca, la un interval de 6 luni, să faci o igienizare orală profesională. Aceasta constă în îndepărtarea plăcii bacteriene mineralizate, prin detartraj și lustruirea ulterioară a suprafețelor dentare, prin periaj profesional și Air-Flow.
2. Rezolvarea problemelor dento-parodontale
Așa cum am spus în articolul anterior, o cauză frecventă a halitozei o reprezintă afecțiunile dentare și parodontale. Medicul stomatolog, în urma unei consultații, poate identifica o cauză, prin eliminarea căreia, pacientul poate scăpa de problema respirației urât mirositoare. Mirosul neplăcut al respirației poate fi o consecință a cariilor dentare, gingivitei, abceselor parodontale netratate.
Vizitele regulate la cabinetul stomatologic, din șase în șase luni, te vor ajuta să scapi de halitoză. Cum? Prin faptul că medicul stomatolog poate trata problemele încă din stadiul incipient și astfel nu va mai fi nevoie să te confrunți cu complicațiile acestora.
3. Hidratarea
Dacă îți simți gura uscată în cea mai mare parte a timpului, atunci este posibil ca mirosul neplăcut al respirației tale să fie din cauza deshidratării. Ingestia de apă este cel mai bun mod de a crește secreția salivară. Saliva ajută la îndepărtarea resturilor alimentare și a bacteriilor, realizând o curățare naturală a cavității bucale. O hidratare corespunzătoare cu 2 litri de apă pe zi este benefică pentru sănătatea întregului tău organism.
Scăderea secreției salivare are multe implicații în patologia cavității bucale și nu este un semn care să fie ignorat. Dacă și tu suferi de uscăciunea gurii, îți recomand să ceri ajutorul unui medic stomatolog.
4. Guma de mestecat
O altă modalitate la îndemâna fiecăruia dintre noi, prin care putem să stimulăm secreția salivară, este folosirea gumelor de mestecat. O specificație foarte importantă este ca gumele de mestecat să NU conțină zahăr, căci știm cu toții că zahărul este un inamic al dinților noștri, care favorizează înmulțirea bacteriilor.
5. Dieta
O dietă bogată în alimente cu o consistență mai ridicată poate ajuta la curățarea dinților și a limbii. Legumele și fructele proaspete, precum morcovii, țelina, merele și frunzele bogate în fibre pot îndepărta placa bacteriană prin acțiunea lor mecanică. În același timp, prin consumul alimentelor dure, fluxul salivar poate fi crescut.
Pe de altă parte, alimente ce conțin substanțe volatile ce pot da un miros neplăcut respirației este bine să fie consumate cu moderație. Acestea pot genera o halitoză temporară, care nu poate fi eliminată prin periaj dentar.
6. STOP fumatului!
Respirația urât mirositoare este doar unul dintre efectele negative pe care fumatul îl are asupra sănătății. Așadar, abandonarea acestui obicei atât de nociv va aduce numai beneficii sănătății tale.