Cum să îi învățăm pe copii să se spele pe dinți

January 22, 2021 scris de user0
20210407_101327-1200x623.png

Este esențial ca încă din primul an de viață să existe o rutină zilnică a igienei orale a copilului.

Știu că în primii ani de viață este dificil (sau chiar imposibil) să îl faci pe un copil să înțeleagă de ce este nevoie să se spele pe dinți. Abilitățile lor de a înțelege și de a coopera nu sunt încă bine dezvoltate.

Atunci când copilul este mic, probabil, îți imaginezi că acesta e “prea mic” pentru a i se vorbi despre igiena orală.

Este total eronat!

Trebuie să le vorbim despre dinți din primul an de viață. Îi va ajuta, pe viitor, să înțeleagă de ce este nevoie să se spele de două ori pe zi, zilnic.

Va fi dificil (dar nu imposibil) ca un copil de vârstă mai mare, căruia nu i s-a vorbit, din timp, despre importanța igienei orale, să înțeleagă că îngrijirea dinților este foarte importantă.

Să le spunem că “trebuie să se spele pe dinți” nu o să îi determine pe copii să fie receptivi. Astfel, prin diferite activități, adaptate vârstei, le putem capta atenția. Există o multitudine de activități Montessori pe care să le realizăm cu cei mici așa încât să învețe despre igiena orală într-un mod plăcut.

O rutina zilnică de igienizare dentară și introducerea treptată de informații legate de dinți, îi va ajuta pe copii să aibă o atitudine corectă legată de sănătatea dinților, pe viitor.

Zâmbim împreună!


Răspunde

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii


dentaldim-bottom-logo-big

DENTALDiM este alegerea ta atunci când vine vorba de calitate și profesionalism.

Te asteptăm cu drag să ne vizitezi!

Copyright DENTALDiM Pro Clinica 2019. Toate drepturile rezervate.